Noi funcționalități în SIA RSAP pentru publicarea planurilor de achiziții și a rapoartelor de monitorizare
Noi funcționalități în SIA RSAP pentru publicarea planurilor de achiziții și a rapoartelor de monitorizare
În scopul consolidării transparenței procesului de planificare și monitorizare a executării achizițiilor publice și al asigurării unui punct unic de acces la toate planurile de achiziții, cadrul normativ aferent, și anume Regulamentul cu privire la modul de planificare a achizițiilor publice și Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice, a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 510/2026, în vigoare din 10 septembrie 2026. Astfel, a fost instituită obligația autorităților contractante de a publica planurile de achiziții și rapoartele de monitorizare a executării acestora în Sistemul informațional „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SI RSAP).
Prin urmare, autoritățile contractante urmează să se conformeze noilor prevederi și să asigure publicarea în SI RSAP a planurilor de achiziții și a rapoartelor de monitorizare aferente anului 2026.
Pentru punerea în aplicare a noilor prevederi, I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” a dezvoltat, în SI RSAP, funcționalitățile necesare pentru publicarea și gestionarea planurilor de achiziții și a rapoartelor de monitorizare. Noile funcționalități permit autorităților contractante să publice informațiile direct în sistem.
Utilizatorul accesează compartimentul „Plan anual” din meniul principal al sistemului. La accesarea compartimentului, sistemul afișează lista planurilor anuale create de autoritatea contractantă, împreună cu informațiile aferente.
Pentru crearea unui plan anual, utilizatorul accesează compartimentul „Plan anual” și selectează butonul „Crearea unui plan anual”. În urma accesării acestei opțiuni, sistemul deschide formularul de creare a unui plan anual.
Pentru crearea unui raport privind monitorizarea contractelor de achiziții publice, utilizatorul accesează compartimentul „Raport privind monitorizarea contractelor de achiziții publice” și selectează butonul „Crearea unui raport privind monitorizarea contractelor”. Sistemul deschide formularul pentru completarea informațiilor aferente raportului.
După salvarea planului anual și a raportului, sistemul le afișează în lista planurilor anuale și a rapoartelor, împreună cu informațiile aferente și opțiunea „Editare”.
Notă: Opțiunea „Editare” este disponibilă doar pentru planurile anuale și rapoartele cu statutul „Draft”. În cazul în care planul anual sau raportul a fost salvat prin acțiunea „Salvează și Publică”, acesta primește statutul „Publicat” și nu mai poate fi editat.
În conformitate cu cadrul normativ modificat, planurile de achiziții și rapoartele de monitorizare se publică pe site-ul web oficial al autorității contractante și în SI RSAP, cu respectarea următoarelor termene:
- planul anual de achiziții se aprobă în termen de 10 zile de la data aprobării bugetului și se publică în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare;
- planul provizoriu de achiziții, în cazul în care este necesară inițierea procedurilor de achiziție anterior aprobării bugetului, se publică în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării;
- rapoartele semestriale și anuale de monitorizare a executării planului anual de achiziții se întocmesc de către autoritatea contractantă;
- forma revizuită a planului de achiziții se publică în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare.
Pentru mai multe detalii privind modul de utilizare a noilor funcționalități, autoritățile contractante pot consulta Ghidul utilizatorului. Instrucțiunile privind accesarea acestora se regăsesc în compartimentul 10.1 Accesarea compartimentului „Plan anual” și compartimentul 10.3 Accesarea compartimentului „Raport privind monitorizarea contractelor de achiziții publice”.